Peste 500 de credincioşi ortodocşiau participatla binecuvântarea şi ridicarea unei cruci ortodoxe, pe vârful unui deal din localitatea Moşuni, de pe Valea Nirajului, sâmbătă, 14 septembrie, cu ocazia sărbătorii de Înălţare a Sfintei Cruci.
Cruce vizibilă din şapte sate
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor format din şapte preoţi şi un diacon, în prezenţa părintelui protopop din Târgu-Mureş, Olimpiu Zăhan. “Sfânta Cruce a fost înălţată la o răscruce şi poate fi văzută din şapte sate învecinate cu Moşuni şi chiar de pe Drumul Judeţean Târgu Mureş – Miercurea Nirajului, cu braţele ei ridicate spre cer, apărând această vale”, a afirmat Cristian Pomohaci, părintele paroh al Bisericii Ortodoxe Române Sf. Nicolae din Moşuni.
De asemenea, părintele paroh a mai spus că acest crucifix are o valoarea incomensurabilă şi a anunţat că pe actualul amplasament se va ridica un asezământ monahal ortodox, ca dovadă a existenţei perpetue a vieţii spirituale ortodoxe pe aceste meleaguri şi pentru a deveni un loc de pelerinaj şi mângâiere a sufletelor care îşi caută calea către Dumnezeu. „Valoarea spirituală de netăgăduit a acestui simbol al tradiţiei creştine ortodoxe a meritat toate eforturile depuse pentru ridicarea acestui crucifix”, a mai arătat părintele Pomohaci.
Cheia care deschide uşa mântuirii
În tradiţia ortodoxă crucea simbolizează începutul şi sfârşitul, cerul şi pământul, viaţa şi moartea, reprezintă cheia care deschide uşa mântuirii, simbolizează, într-un înţeles mai larg însăşi credinţa creştină. Pentru credincioşii ortodocşi din această zonă situată pe Valea Nirajului, această cruce are o semnificaţie foarte importantă, într-un spaţiu în care spiritualitatea ortodoxă nu este majoritară. Părintele paroh al Bisericii Ortodoxe Române Sf. Nicolae din Moşuni, Cristian Pomohaci, a ţinut să adreseze mulţumiri tuturor ostenitorilor şi celor