Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum explică ministrul Culturii desfiinţarea Operetei, a Centrului Dansului şi a Tinerimii Române: "Facem o economie de un milion de euro"

Publicat in Gandul, marți 17 septembrie 2013 · ·

Pentru un milion de euro economisiţi pe an, ministrul Culturii Daniel Barbu a decis comasarea şi trecerea în subordinea Operei Naţionale Bucureşti (ONB) aTeatrului de Operetă "Ion Dacian" din Capitală, Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, precum şi a Teatrului de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa.Comasarea acestor instituţii, propusă de Ministerul Culturii, este contestată însă de părţile implicate, mai puţin de reprezentantul Operei Române, instituţie care ar urma să le aibă în subordine, dacă proiectul de Hotărâre de Guvern va trece.

"Nimeni nu vrea să facă rău, dimpotrivă. Încercăm să facem bine”, susţine Daniel Barbu, ministrul Culturii, explicând astfel "angajamentele guvernamentale" care stau la baza acestei decizii de comasare: "reducerea cheltuielilor bugetare", după cum se spune în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre.

Potrivit ministrului Culturii, e vorba de un management unitar, fără afectarea locurilor de muncă ale oamenilor: "Instituţiile vor rămâne cu aceeaşi denumire pe care o au astăzi, doar managementul se schimbă. Deci, în loc să avem patru birouri juridice, patru birouri de resurse umane, patru birouri de finanţe-contabilitate, vom avea unul singur din fiecare", explică Barbu.

Potrivit ministrului, prin comasare se obţine o reducere cu 9% a cheltuielilor, respectiv peste 1 milion de euro pe an. „Nu e vorba despre reduceri de cheltuieli de personal, ci de cheltuieli de regie. Banii economisiţi vor fi investiţi în manifestări artistice", a declarat Daniel Barbu pentru gândul.

Daniel Barbu susţine că schimbarea va fi în avantajul instituţiilor de cultură, care se vor putea bucura de un număr mai mare de spectatori: "În prezent, ele sunt instituţii de nişă, care au un public foarte restrâns. Prezenţa lor într-o instituţie mai mare, mai puternică, le

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / Intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 49 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Zelenski: Cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 45 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°