În municipiul Fălticeni, au avut loc luni, 16 septembrie, festivităţi de deschidere a noului an şcolar la cele patru şcoli gimnaziale, trei licee şi opt grădiniţe, în mijlocul elevilor şi profesorilor aflându-se deputatul Ioan Stan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, Mariana Drumea – inspector şcolar în management educaţional, primarul Gheorghe Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, consilieri locali şi preoţi parohi care au citit rugăciuni pentru elevi, au cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru începutul de an şcolar şi i-au stropit cu apă sfinţită.
Şeful executivului a fost prezent în mijlocul elevilor şi al cadrelor didactice la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”, deputatul Ioan Stan la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, prof. Alexandru Rădulescu la Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”.
La două dintre unităţile de învăţământ, Şcoala „Ion Irimescu” şi Colegiul „Mihai Băcescu”, festivităţile de deschidere a noului an şcolar au început cu un moment de reculegere în memoria cadrelor didactice trecute prematur la cele veşnice în această vară.
Investiţii de 1,8 milioane lei în şcolile din municipiu
Primarul Cătălin Coman ne-a declarat că noul an şcolar începe la Fălticeni în condiţii foarte bune, poate cele mai bune din ultimii ani. În această vară au fost efectuate investiţii în tot ceea ce înseamnă grădiniţe, şcoli gimnaziale şi colegii, peste 1,8 milioane de lei fiind alocaţi pentru modernizări şi reparaţii, astfel încât deopotrivă elevi şi cadre didactice să beneficieze de condiţii excelente în care să-şi desfăşoare activitatea.
„Am făcut eforturi pentru a începe anul şcolar în condiţii bune în toate unităţile de învăţământ.