Orchestra pe care o vom asculta astăzi la Sala Palatului mai păstrează aproape jumătate dintre instrumentişti care au cântat între 1979 – 1996 sub bagheta lui Sergiu Celibidache. Între ei, concert-maestrul român Lorenz Herschcovici-Năsturică, unul dintre favoriţii lui Celi. Die Münchner Philharmoniker este unul dintre cele mai mari aparate simfonice ale lumii.

Dacă despre orchestre se spune, în general, că au un sunet “francez” , “rus” sau “american”, după cum ne mărturiseşte Semyon Bychkov, cel care va dirija Münchenul în această seară la Bucureşti, sunetul germanilor este unul unic, un sound special care i se datorează, într-o anumită măsură lui Celibidache. Nimeni nu poate schimba caracterul naţional, e ceva moştenit la naştere, spune Bychkov, cel care a dirijat de-a lungul carierei sale de şef rătăcitor orchestre ruseşti, franceze, germane şi americane. De acord până la un punct: dar dacă românul Celibidache a creat cea mai bună orchestră a vremii sale în Germania anilor 80, astăzi, mai ales astăzi, în era în care globalizarea a cucerit aproape totul, caracterul naţional al unei orchestre simfonice e un principiu care nu mai stă în picioare. Iar simplul fapt că Celibidache a existat şi a creat prin ştiinţa şi geniul său orchestra cu sunet universal, Das Orchester, Die Münchner Philharmoniker, pe care avem privilegiul să o ascultăm astăzi în Festivalul Enescu, la 17 ani de la dispariţia dirijorului român, e pentru mine încă un argument că teoria”naţionalului” în muzică nu mai e de actualitate.

Vă ofer în continuare câteva fragmente dintr-un interviu acordat de Paul Müller, directorul executiv al Filarmonicii din München, emisiunii Universul Celibidache, o emisiune muzicală prilejuită de centenarul UNESCO al naşterii marelui dirijor român, difuzată în august 2012 la Televiziunea Română.

Paul Müller, director executiv al Filarmonicii din Mün