Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Cretu - "Adevăratele probleme de pe agenda publică europeană nu pot fi inlocuite cu agenda populistă a unor extremisti"

Publicat in Ziua Constanta, marți 17 septembrie 2013 ·

Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședintele Comisiei de Dezvoltare din Parlamentul European, a pledat, intr-un articol publicat in saptamanalul "New Europe", care apare la Bruxelles, impotriva tendintei unor politicieni populisti de a-i transforma pe cetatenii romani in vinovatii de serviciu ai UE, in cursa pentru voturi la alegerile europarlamentare.

In articolul intitulat "Fight extremism now" ("Sa combatem extremismul acum"), europarlamentarul roman a subliniat ca e nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate și de participarea cetățenilor la redefinirea și relansarea proiectului european, aflat într-un impas, ca urmare a crizei economice și sociale pe care o traversăm de mai bine de cinci ani. "Unii politicieni, în loc să caute soluții problemelor cu care ne confruntăm, caută țapi ispășitori. Nimic nu este mai contraproductiv, mai ales în situații de criză, decât stabilirea greșită a priorităților. Degeaba găsim vinovați, dacă nu găsim soluții problemelor cu care se confruntă cetățenii", a atras atentia vicepresedintele PSD.

Corina Cretu a declarat ca adevăratele probleme de pe agenda publică europeană nu pot fi inlocuite cu agenda populistă a unor politicieni. "Prețul refuzului de a rezolva problemele reale va fi foarte mare - în termeni economici si sociali, dar și în ceea ce privește atașamentul față de valorile europene, inclusiv fata de democrație", a mentionat vicepresedintele Socialistilor din Parlamentul European.

Europarlamentarul social-democrat a criticat mentinerea restrictiilor în privința intrării românilor pe piața muncii si discriminarea celor care muncesc legal în unele state membre. Corina Cretu a subliniat ca reducerea decalajelor de dezvoltare, prin investiții din țările dezvoltate, este singura soluție pentru ca românii și alți cetateni din Est să rămână în țările lor si ar sprijini si relansare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 44 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 9 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 8 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°