Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De cine depinde soarta uneia dintre cele mai frumoase staţiuni din România

Publicat in BusinessMagazin, marți 17 septembrie 2013 ·

 

Proiectul de finanţare a domeniului schiabil Vidra Transalpina, inaugurat în decembrie 2012 şi iniţiat în decembrie 2010, se va afla în continuare printre obiectivele Autorităţii Naţionale pentru Turism. Sprijinirea financiară a proiectului se află în continuare pe agenda reprezentanţilor instituţiei, dar aceasta este condiţionată de alocările financiare de la bugetul de stat.

"Ţinând cont de gradul avansat de realizare al proiectului, de potenţialul turistic pentru sporturi de iarnă, dar şi de rezultatele pozitive înregistrate până în prezent, Autoritatea Naţională pentru Turism intenţionează să continue sprijinirea financiară a proiectului, dar acest lucru este condiţionat de alocările financiare de la bugetul de stat", a declarat pentru Business Magazin Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism(Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului). 

Instituţia a început să sprijine financiar Consiliul local Voineasa în implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de agrement în staţiunea Voineasa începând cu anul 2010. Valoarea totală a contractului este de circa 147 mil. lei(cca. 30 mil. euro), iar până acum a fost alocată o sumă de aproximativ 95 mil.lei., în trei tranşe: în 2010, 4,7 mil.lei, 2011 - 52,4 mil.lei, iar în 2012, 37 mil. lei. La acestea s-a adăugat o contribuţie a Consiliului local Voineasa în valoare de 107.000 lei, iar suma necesară finalizării proiectului este de 52,4 mil. lei. Ţinând cont că bugetul de stat este cel de care depinde continuarea investiţiilor, iar la începutul anului guvernul a tăiat de la investiţii ca să mărească salariile bugetarilor şi cheltuielile cu bunuri şi servicii, continuarea proiectului rămâne sub semnul întrebării.

 

Proiectul de finanţare a domeniului schiabil Vidra Transalpina, inaugurat în decembrie 2012 şi iniţiat în decembrie 2010, se va afla în c

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezența la vot în județul Harghita, la ora 13:00

Informația Harghitei acum 24 minute
În județul Harghita, până la ora 13:00, și-au exprimat opțiunea prin vot, pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, 22,42% dintre alegätorii înscriși în listele electorale. În același timp, prezența la locale a fost ceva mai mic

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 4 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 3 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Vâlcea: Alegător amendat cu 600 de lei pentru că şi-a fotografiat buletinul de vot în cabină

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care a votat la o secţie din judeţul Vâlcea a primit o amendă contravenţională în valoare de 600 d elei pe motiv că şi-a fotografiat buletinul de vot. Aceste este singurul incident electoral confirmat duminică la nivelul acestui judeţ de l

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum 2 ore
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum o ora
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 32 minute
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

16°/24°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°