Doi adolescenţi de 16 şi 17 ani au ajuns la spital, luni seară, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un tânăr de 19 ani care nu are permis şi care s-a urcat băut la volan, accidentul producându-se pe DN 16, la Feldioara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, tânărul de 19 ani a băut împreună cu nişte amici, apoi a profitat de faptul că unul dintre prietenii săi a lăsat maşina cu cheile în contact şi s-a urcat la volanul autoturismului, deşi nu are permis de conducere.
În jurul orei 21.30, pe DN13, în localitatea Feldioara, tânărul a lovit doi adolescenţi, un băiat de 17 ani şi o fată de 16 ani, care mergeau pe marginea drumului.
Conform sursei citate, tânărul de 19 ani a abandonat apoi maşina şi a fugit de la locul accidentului, însă a fost prins de poliţişti după aproximativ o oră. La testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,84 la mie, fiind dus la spital pentru recoltare de probe biologice.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi va fi dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de trei infracţiuni: conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere, conducere în stare de ebrietate şi părăsirea locului accidentului.
Cei doi adolescenţi accidentaţi au fost transportaţi cu două ambulanţe SMURD la Spitalul Judeţean Braşov. Potrivit medicilor, băiatul de 17 ani este în stare mai gravă.
Doi adolescenţi de 16 şi 17 ani au ajuns la spital, luni seară, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un tânăr de 19 ani care nu are permis şi care s-a urcat băut la volan, accidentul producându-se pe DN 16, la Feldioara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, tân