Duminică, la ora 19, Bogdan S., de 22 de ani, din comuna Cornu Luncii, a sesizat poliţia prin 112 despre faptul că a fost agresat.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat, în curtea locuinţei lui Vasile S., de 42 de ani, din aceeaşi localitate, pe acesta şi pe reclamant, care prezentau leziuni în zona capului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi au fost loviţi de un anume Dafin M., de 37 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi de Lucian S., de 31 de ani, ambii localnici, acesta din urmă şi el beat şi având asupra sa o bâtă din lemn.
Agresiunea a avut loc în urma unui conflict spontan.
Bogdan şi Vasile au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză se efectuează cercetări şi s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând să se dispună procedural, informează poliţia judeţului.