Un fost soldat american, dat afară din armată tocmai pentru acte de violenţă, a ucis 12 persoane în sediul comandamentului marinei militare din capitala Americii. Sursa: REUTERS
Masacrul de marţi dimineaţă din capitala americană a redeschis dezbaterea despre introducerea unui control strict al posesiei armelor de foc, într-un moment în care discuţia dispăruse din spaţiul public. Un veteran al armatei americane a pătruns înarmat până în dinţi în sediul comandamentului marinei militare din Washington, situat la doar câţiva kilometri de Casa Albă, şi a ucis 12 persoane înainte de a fi anihilat de poliţie.
Acesta este al şaptelea atac armat din ultimii patru ani, au avertizat congresmenii democraţi din tabăra celor care militează pentru restrângerea vânzărilor de arme, în frunte cu preşe dintele Barack Obama. Acesta a denunţat o "nouă execuţie în masă" şi un "act de laşitate" şi a ordonat coborârarea drapelului american în bernă în memoria celor ucişi. Atacul a semănat teroare în capitala americană, mai multe şcoli din apropiere şi sediul Senatului fiind închise temporar din raţiuni de securitate.
Poliţia americană încearcă să afle mobilul crimelor produse într-o zonă ultrasecurizată a capitalei. Autorul, Aaron Alexis, (foto medalion) în vârstă de 34 de ani, a fost dat afară din armata americană în 2011 din cauza comportamentului său violent. El avea însă legitimaţie de acces în clădirea comandamentului pentru că era angajat al unei companii contractată de Pentagon să creeze o reţea de intranet.
Mulţi se întreabă acum de ce agresorul, care mai fusese arestat de două ori în trecut pentru uz ilegal de armă, a putut pătrunde atât de uşor în sediul unei instituţii importante. Presa americană scrie că la intrarea în clădire nu există detectoare de metale şi accesul se face doar în baza unui card, deşi conducerea armatei a cerut, după un alt masacru comi