Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria dă în folosinţă două centre cu 70 de locuri pentru tinerii care au ieşit din orfelinate

Publicat in Bihoreanul, marți 17 septembrie 2013 ·

Municipalitatea urmează să dea în folosinţă centrele sociale cu destinaţie multifuncţională Dignitas (Eftimie Murgu, nr. 9), cu o capacitate de 32 de locuri, şi Candeo (Iuliu Maniu, nr. 20), cu o capacitate de 40 de locuri, reabilitate în urma unei finanţări nerambursabile de la Ministerul Muncii şi Banca Mondială prin Programul "Tinerii aflaţi în situaţii de risc".

"Serviciile furnizate în cadrul celor două centre se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani din Oradea, care au părăsit sistemul de protecţie a copilului, nu au locuinţă şi nu dispun de mijloacele financiare necesare închirierii sau cumpărării unei locuinţe", au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Tinerii sunt invitaţi să-şi înregistreze cererile însoţite de copia actului de identitate la sediul Administraţiei Social Comunitare Oradea, Primăriei, nr. 42, la Camera 2, începând cu 17 septembrie. Cererile depuse vor fi evaluate de reprezentanţii ASCO care vor face câte o anchetă socială în fiecare din cazuri. Dacă îndeplinesc condiţiile, tinerii care provin din orfelinate vor putea sta acolo chiar şi mai mulţi ani până reuşesc să fie integraţi în societate şi se pot înreţine singuri.

Pe de altă parte, Primăria a mai anunţat că, în perioada 17-20 septembrie, ONG-urile interesate de a încheia un parteneriat cu administraţia locală pentru implementarea proiectului "Centru social cu destinaţie multifuncţională Candeo" pe o perioadă de şase ani trebuie să-şi depună un dosar în acest sens tot la Camera 2 a ASCO.

Fundaţiilor ori asociaţiilor li se cere să acorde servicii precum: pregătirea tinerilor pentru o viaţă independentă; deprinderea elementelor necesare autogospodăririi şi autoîntreţinerii; împlinirea nevoilor urgente şi permanente ale tinerilor; găsirea unui loc de muncă în conformitate cu pregătirea lor; reconversia profesională a tinerilor, prin înscrier

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°