Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a participat, luni, şi la deschiderea anului şcolar la Şcoala specială din Bivolărie pentru elevi cu deficienţe de auz. Această şcoală se află în subordinea Consiliului Judeţean Suceava. El le-a transmis elevilor acestei şcoli, printr-un interpret, că sunt la fel ca ceilalţi copii, iar şansa lor este să înveţe.
„Să fiţi mândri de voi. Sunteţi la fel ca şi alţi copii. Şansa voastră este să învăţaţi, atât lângă părinţi, cât şi lângă profesori. Am venit la voi cu tot dragul, pentru că meritaţi!”, a spus Nechifor.
Prezent la acelaşi eveniment, deputatul PSD Ovidiu Iane a declarat că va analiza care sunt posibilităţile prin care fiecare televiziune cu program de ştiri să emită cel puţin un buletin de ştiri tradus pentru cei cu deficienţe de auz.
„Am să văd ce posibilităţi sunt pentru a introduce, în mod obligatoriu, prin lege, ca fiecare televiziune care are program de ştiri să aibă cel puţin un buletin de ştiri care să fie tradus pentru cei cu deficienţe de auz”, a spus Iane.