Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul de sănătate, distribuit prin primării şi poştă

Publicat in Impact in Gorj, joi 19 septembrie 2013 ·

Cardul de sănătate ar putea fi distribuit de primăriile din Gorj şi de serviciile de evidenţă a populaţiei, în cazul comunelor şi al localităţilor cu mai puţin de 15.000 de locuitori. În cazul asiguraţilor din oraşele cu peste 15.000 de locuitori, documentele vor fi trimise prin poştă de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj.

În acest moment, există proiectul de lege lansat ieri, conform căruia cardul de sănătate ar putea fi eliberat de instituţiile abilitate. Reprezentanţii CJAS Gorj dau asigurări că aceste documente nu vor fi distribuite în niciun caz de medicii de familie. „La ora actuală sunt un milion o sută de mii de carduri tipărite, iar proiectul de lege care se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii prevede ca distribuţia lui pentru localităţile sub 15.000 de locuitori să se facă prin primării şi serviciile de evidenţă a populaţiei locale. În localităţile peste această cifră distribuţia se va face prin poştă, iar dacă în niciuna din cele două variante nu este posibilă distribuţia, aceasta se va face prin Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Deocamdată nu putem să spunem exact care va fi distribuţia. În orice caz, nu se va face distribuţia prin medicii de familie”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Doar asiguraţii peste 18 ani vor avea card de sănătate

La nivelul judeţului Gorj există 250.000 de asiguraţi peste 18 ani care vor trebui să aibă card de sănătate. Distribuţia acestor documente se va realiza începând cu data de 1 ianuarie 2014 şi se doreşte ca finalizarea acţiunii să se facă până la vară. Fiecare asigurat al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj va fi obligat să aibă un astfel de card. „Este vorba despre asiguraţii peste 18 ani, de aproximativ 250.000 de asiguraţi. Cei sub 18 ani nu vor primi card decât la împlinirea vârstei. Distribuţia v

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 30 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 37 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 50 minute
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 25 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum o ora
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați

Ziua Constanta acum 22 minute
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°