Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Evaziunea fiscală se ascunde sub haina insolvenţei, iată de ce modificăm legea

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 septembrie 2013 · ·

Premierul Victor Ponta i-a cerut ieri ministrului justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului, urgenţa adoptării unui nou astfel de act normativ fiind determinată de faptul că multe companii se folosesc de procedura actuală a insolvenţei pentru a frauda statul.

„Avem nevoie de Codul insolvenţei. Sunt mult prea mulţi cei care intră în insolvenţă ca să fraudeze statul, care nu plătesc nicio taxă de un an de zile, de doi ani de zile şi e normal ca ceilalţi, care plătesc taxe, să spună: «Domn’e, noi de ce le mai plătim dacă văd că ăsta de alături, care ne mai şi dă lecţii despre cum trebuie organizată România, nu plăteşte nicio taxă?»“, a spus Ponta în şedinţa de guvern de ieri.

În primele opt luni ale anului au fost înregistrate 10.313 de dosare de insolvenţă, cu 7% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2012. În primele opt luni ale anului 2012 s-a înregistrat 11.068 firme intrate sub incidenţa legii insolvenţei la nivelul întregii ţări, potrivit datelor comunicate de Registrul Comerţului.

Premierul crede că evaziunea fiscală, care atinge 14% din PIB (20 mld. euro anual) potrivit ultimelor date ale Consiliului fiscal, este ascunsă sub „haina insolvenţei“, iar foarte multe societăţi private se trezesc că un debitor intră în insolvenţă atunci când trebuie să-şi plătească facturile.

Potrivit proiectului Codului fiscal aflat în dezbatere publică, pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, şi pentru creditor de 40.000 de lei. Valoarea-prag este cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori cât şi pentru debitor, inclusiv pentru procedurile

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 3 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 17 minute
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 3 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°