Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursul plimbăreţ de la Fălticeni a ajuns la Roşiori

Publicat in Crai Nou, miercuri 18 septembrie 2013 ·

> El nu poate fi doborât fără a fi ucis, întrucât vânătorii, poliţiştii şi jandarmii nu dispun de tranchilizantul aferent acestei operaţiuni

Ursul de la Fălticeni revine în actualitate. După ce sâmbăta trecută şi-a făcut de cap prin municipiul de pe malul Şomuzului, plimbându-se alene ba prin curţile câtorva localnici, pe străzi şi chiar şi prin cimitir, dihania a fost văzută ieri între Roşiori şi Vadu Moldovei, oamenii grăbindu-se să-i semnaleze prezenţa la 112.

Din nou au fost constituite echipe de căutare formate din personal silvic şi de vânătoare, poliţişti şi jandarmi, animalul fiind căutat până seara târziu şi, din câte spun membrii AJVPS Suceava, zărit de la distanţă.

Ursul, mai degrabă un ursan la 2-3 ani, de talie mică şi cântărind vreo 140-150 kg, este prea familiarizat cu prezenţa omului, susţin specialiştii în vânătoare, ceea ce conduce la concluzia că în mod sigur a evadat din captivitate. Din păcate (din fericire pentru asociaţiile de protecţie a animalelor?) animalul nu poate fi împuşcat fără a fi omorât, dintr-un motiv cât se poate de simplu: vânătorii, poliţiştii şi jandarmii din „dotarea” judeţului nu dispun de tranchilizantul aferent acestei operaţiuni.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 2 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum 41 minute
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Încă 100 de kilometri de cabluri aeriene de telecomunicaţii, dezafectate în Capitală

Mediafax acum 17 minute
Este vorba de cabluri aeriene ale companiilor de internet, televiziune şi telefonie. În total, în ultimii trei ani şi jumătate, aproximativ 1.100 de kilometri de cabluri aeriene au fost mutate în reţele subterane, sigure şi autorizate. Primăria Capi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

14°/19°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°