Antrenorul echipei FC Hunedoara, Constantin Olariu, nu concepe alt rezultat în afara victoriei în prima deplasare a sezonului pentru echipa sa, care va avea loc în etapa a IV-a, vineri, 20 septembrie, când negru-albaştrii vor întâlni Jiul Rovinari. „E bine că intrăm în ritmul campionatului. Vom avea parte, din nou, de un adversar incomod, dar sper că vom pleca cu toate cele trei puncte din Gorj. Spun asta pentru că este foarte important să ne vedem doar de jocul nostru, să nu ne intereseze ce fac ceilalţi. Mă ghidez după principiul că mai bine depind de mine, decât de ceilalţi. Eventual doar într-o ultimă instanţă să ne uităm şi în curtea celorlalţi”, a spus Olariu, la finalul partidei câştigate de FC Hunedoara (1-0) cu Vulturii Lugoj.