Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima trăsnaie a lui Mazăre şi ÎPS Teodosie: Două biserici în Mamaia. Una dintre ele, construită lângă un club de striptease

Publicat in Adevarul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Sinodul BOR a interzis încă de vara trecută efectuarea de ceremonii religioase în afara lăcaşurilor de cult, dar cererile de nunţi oficiate pe plajă au rămas la fel de multe. Arhiepiscopia Tomisului a găsit soluţia perfectă pentru a-i împăca pe enoriaşi. La niţiativa lui Radu Mazăre, municipalitatea constănţeană a cedat două terenuri Arhiepiscopiei. Vara viitoare, orice turist va putea să plece din club şi să-şi spele păcatele în drum spre hotel.

Consilierii democrat liberali au fost la un pas să nu voteze hotărârea de cedare a terenurilor, dar după ce colegii lor din alte partide i-au luat peste picior şi-au schimbat decizia. "Nu vrem sa ne împiedicăm pe scări sau să ne cadă ceva în cap" au spus ei, în glumă.

Decizia a fost votata în unanimitate şi acum depinde de Arhiepiscopia Tomisului să îşi obţină avizele pentru construcţii. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Călin Gavrilaş spune că la Mamaia vor fi construite două capele ortodoxe, iar preoţii de acolo vor avea libertatea să oficieze orice slujbă li se cere din partea enoriaşilor.

"Aşa cum sunt biserici şi în alte staţiuni de pe litoral, odată cu apariţia apartamentelor de cumpărat în Mamaia au apărut şi cererile pentru lăcaşuri de cult. Evident, ele nu sunt destinate numai localnicilor, ci şi turiştilor".

Ceea ce nu ştie Arhiepiscopia Tomisului încă este faptul că la doar câţiva paşi de una dintre biserici funcţionează din această vară un club de striptease.

Primarul Radu Mazăre spune că va impune propriile condiţii bisericilor din staţiune. "Nu cred că e potrivit ca printre carele alegorice să umbli cu mortul. Aia o sa fie prin oraş. La Mamaia vin să-şi cupleze căsătoria cu mersul la mare, în concediu". Edilul din Constanţa recunoaşte că nu este un tip foarte religios şi nici nu se va duce la biserică să se roage.

A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 58 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°