Nativii jijieni sunt mai toţi, ca orice moldoveni care se respectă, şi nativi povestaşi, fie că sunt oameni de litere sau de ştiinţe. Nu ştii ce să admiri mai întâi!
O carte de suflet, autentică şi luminoasă este Cartea Jijiei. Povestea unui râu (Editura Alfa, Iaşi, 2013), volum ce a fost coordonat de regretatul profesor Adrian Neculau şi de poetul Nicolae Turtureanu, cel care a putut astfel, cum scria într-o poezie mai veche, „să-nvârtă coarba fântânii din inima mea”. Ce este cu acest Proiect Jijia? Ne spun coordonatorii în două texte iniţiale ale cărţii. Jijia nefiind un râu navigabil, pe care să poată trece pacheboturi şi alte nave de multe tone deadweight, nici unul piscicol, semnalându-se doar o producţie tot mai drămuită cu trecerea anilor de porcuşori (poluarea - bat-o vina!), precum şi mulţimea de galiţe de pe malurile ei, „principala resursă a Văii Jijiei sunt oamenii”, conchide profesorul Neculau. Iar oameni de seamă pe valea Jijiei au fost şi sunt. Adunându-se o serie de nativi jijieni, au înfiinţat C.P.S.C.N.A.J (ce reprezintă aceste litere vedeţi în textul savuros al lui Nicolae Turtureanu) şi astfel a apărut moldoveneşte, adică încet, încetişor şi pi loc, cartea în chestiune.
Nativii jijieni sunt mai toţi, ca orice moldoveni care se respectă, şi nativi povestaşi, fie că sunt oameni de litere sau de ştiinţe. Nu ştii ce să admiri mai întâi! Povestea sinuoasă din cei mai grei ani comunişti a realizării ca om a profesorului Mircea Rusu, cel căruia ieşenii îi datorează în mare măsură clinica de pe Lăpuşneanu. Sau poate amintirile dramatice din vremea întovărăşirilor şi colhozurilor, care au lăsat urme de neşters în conştiinţa lui Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Sau poate tragica „evadare” a lui Viorel Ilişoi de la casa de copii din Truşeşti, îndulcită cu umor humuleşteano-dickensia
