Părinţii pierd mai mult de şase săptămâni de somn în primul an de viaţă al copilului lor, potrivit unui studiu realizat recent.
Trezirile repetate, grijile şi plânsetele micuţilor sunt principalele probleme cu care se confruntă partenerii abia deveniţi părinţi.
Potrivit concluzilor enunţate de cercetătorii britanici, un cuplu ajunge să doarmă 5,1 ore pe noapte, pe parcursul primului an de viaţă al bebeluşului. Ceea ce însemnă că, în medie, soţii pierd aproape 2,9 ore de somn din totalul celor opt recomandate de specialişti.
Prin calcul, aceste cifre duc la un rezultat de 20,3 ore de somn pierdute pe săptămână şi 1.055,6 ore de somn risipite într-un an, ceea ce înseamnă aproximativ 44 de zile, notează cotidianul „Daily Mail“.
Este suficient să dormi şase ore sau mai puţin, timp de o săptămână, pentru ca efectele nocive asupra sănătăţii să se facă simţite, explică experţii de la Universitatea Surrey, din Marea Britanie.
Insomnia duce la instalarea sau agravarea unor afecţiuni grave, precum boli cardiovasculare, diabet, obezitatea şi depresie.
Pentru a elabora teoriile enunţate mai sus, cercetătorii au analizat răspunsurile oferite de cei 1.800 de participanţi la studiul comandat de compania Ergoflex.