Violonista şi solista cehă Iva Bittová, interpretă de muzică de avangardă, va concerta în România, la începutul lunii octombrie, la Festivalul Soundczech, în cadrul căruia, timp de aproape trei săptămâni, vor mai cânta formaţii electro-pop, rock şi jazz din Cehia.
Bittová, interpretă cu "un stil muzical greu de încadrat într-o categorie", va susţine două concerte în România în timpul festivalului: pe 2 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, şi pe 3 octombrie, de la ora 19.00, la Timişoara, la Sinagoga din Cetate, anunţă organizatorii, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
"Nu există nimeni pe scena muzicală cehă la acelaşi nivel", a declarat, referitor la Iva Bittová, directorul Centrului Ceh din Bucureşti, René Kubášek, citat în comunicat.
Cântăreaţa cehă Iva Bittová a concertat "pe marile scene din jurul lumii", inclusiv la Carnegie Hall, US National Radio scriind despre ea, potrivit organizatorilor: "Rafinată şi brută, pasionată şi reţinută, ea are sufletul unui ţigan, vocea unui trubadur şi mintea unui geniu".
Biletele pentru concertul Ivei Bittová costă 12,72 lei şi 26,50 lei şi pot fi cumpărate de la Teatrul Odeon, iar intrarea la celelalte concerte este liberă.
Festivalul Soundczech, organizat de Centrul Ceh din Bucureşti, aduce în România, la cea de-a doua ediţie, desfăşurată între 23 septembrie şi 12 octombrie, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Târgovişte, "un mix al celor mai interesante proiecte muzicale contemporane din Republica Cehă", se arată în comunicat.
"De la stilul electro-pop al formaţiei Midi Lidi, trecând prin rock-ul atmosferic al celor de la Please The Trees sau muzica etno a lui Gadjo.cz, până la jazz-ul proaspăt al formaţiei FanfánTulipán. Festivalul începe cu un show special, care îi aduce pe aceeaşi scenă pe acordeonistul rom Mario Bihari, cunoscut deja publicului român, pe u