de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
19 septembrie 2013 22:41
1 vizualizare
A-A+ N-am mai văzut atâta divizare în societatea românească din 2009, când, cu o ură malignă, oamenii se împărţeau în două tabere de susţinători politici. Neologisme precum "băsist" şi "antibăsist" împărţeau România în două, calea de mijloc era acoperită de buruienile inconştienţei, discernământul fiind plecat, nu se ştie unde. Anii au trecut, iar lucrurile păreau să se fi domolit, ura îşi mai pierduse din voluptate, din vigoarea primitivă, iar locuitorii se priveau cu mai multă îngăduinţă. Politicienii de toate culorile reuşiseră să îşi dea arama pe faţă, convingându-i pe oameni că patima nebună ce-i răpise nu-şi avea rostul. Bine că reuşiseră măcar atât, vindecând un cancer social. Când credeam că am scăpat de blestemul divizării, că românii pot fi solidari cu ei înşişi, nu cu vreo perfidă cauză politică, iată că se prăbuşiră peste noi două dihonii: Roşia Montană şi câinii maidanezi. Ca într-o mobilizare sunată din goarna zâzaniei, românii s-au împărţit în două cete: susţinători şi opozanţi ai proiectului de exploatare de la Roşia Montană şi apărători ai maidanezilor ori susţinători ai eutanasierii. Că subiectele seamănă discordie între politicieni şi-i dezbină, n-ar fi o tragedie, pentru că divizarea lor e rezultatul unor încercări de a specula situaţiile în scop electoral. Problema e cu oamenii de rând, care încep să mârâie ameninţător pe la mitinguri, mai rău decât maidanezii pe care şi-i dispută. Argumente au şi unii şi ceilalţi, le poţi da dreptate fiecărora, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne urâm, să ne dispreţuim unii pe ceilalţi, doar pentru că vrem sau nu să vedem câini pe stradă. N-aş vrea să fie omorâţi câinii fără stăpân, însă, în acelaşi timp, nu vreau să-i văd stând la pândă, în haită, în buricul târgului. N-am să detest un om care pledează pentru sal
