Cum credeţi că poate fi un roman care e mediatizat în felul următor de un prestigios ziar, „Financial Times”: „Citeşte-l şi rămâi celibatar!”? Măcar îţi stârneşte curiozitatea. Apoi te intrigă, te enervează, îţi vine să abandonezi, ţi se pare monstruos de lung, personajul feminin ţi se pare de o cruzime şi răutate fără margini, ajungi să crezi concluzia ziarului, dacă eşti căsătorit deja începi să arunci priviri întrebătoare asupra jumătăţii tale, să-ţi pui întrebări, să comentezi aproape orice fapt aparent inofensiv, să te intrebi cine e scriitoarea care a putut concepe o asemenea carte. Toate mi s-au întâmplat. Aşa că am luat-o metodic, înainte de a scrie aceste rânduri, pe care simţeam că sunt obligat să le scriu.
Gillian Flynn s-a născut în 1971, e scriitoare americană şi fost critic de televiziune. A publicat trei romane – „Sharp Objects” în 2007, despre un ucigaş în serie din Missouri, „Dark Places”, în 2010, despre o femeie care anchetează dacă fratele ei încarcerat este sau nu este răspunzător de uciderea familiei ei, pe când ea era un copil, şi „Gone Girl”, din 2012, romanul de faţă, despre un bărbat căruia i-a dispărut soţia şi e acuzat pe nedrept de uciderea ei. Toate aceste romane au intrat în atenţia juriilor diferitelor premii literare, ajungând foarte aproape de a fi încununate cu lauri, iar „Fata dispărută” a fost considerat de „The Observer” trilllerul anului. Nu-i puţin. Culmea este că că Gillian Flynn are o căsnicie reuşită, a scris cartea la puţină vreme după ce se căsătorise şi mărturiseşte în toate interviurile că a dorit să exploreze psihologia şi dinamica unei relaţii pe termen lung.
„Fata dispărută” e mai mult decât un thriller psihologic convenţional. Nimic nu e ce pare a fi. Faptele povestite la început despre o relaţie aproape idilică, de o armonie perfectă, romantică în orice caz, se arată a fi curând nişte grozăvii. Int