Se spune – şi de multe ori pe bună dreptate – că „după ce ajungi mare”, urcând treptele succesului pas cu pas, ai tendinţa să rămâi cu privirea „la înălţime” şi să uiţi de unde ai plecat. Cutuma e valabilă în toate domeniile, deci n-are rost să dau exemple de oameni care ajunşi în nişte funcţii importante îşi schimbă agenda şi chiar prietenii…
Evident, de aceasta tara nu a scăpat nici mass media. Cazurile în care jurnalişti din provincie au avansat la Bucureşti şi apoi au fost loviţi de o amnezie ciudată nu sunt deloc puţine. Ajutaţi în special de puterea sticlei de la TV, mulţi jurnalişti au devenit, în timp, formatori de opinie veritabili, a căror părere contează. Având forţa uriaşă izvorâtă din sutele de mii şi chiar milioanele de perechi de ochi care privesc la televizor, unii ajung să se creadă un fel de semizei…
Am scris un articol în avanpremieră despre venirea jurnalistului Grigore Cartianu la Târgu-Mureş pentru a participa, în 14 septembrie, la o conferinţă la Palatul Culturii şi pentru a oferi autografe, pe lucrările sale, iubitorilor de carte din „oraşul trandafirilor”. Am participat la conferinţă şi am mai scris un articol. Până aici nimic special pentru că de fapt am făcut ce aveam de făcut. Invitaţii s-au întors în capitală şi nu s-a întâmplat nimic deosebit până joi, 19 septembrie, când în cutia poştală electronică a poposit un e-mail. De la Grigore Cartianu, care în câteva rânduri mi-a mulţumit pentru că am scris despre el…
Brusc, m-am gândit la următorul lucru: oare despre câte personalităţi şi evenimente pozitive am scris de-a lungul anilor, fără să primesc în schimb nici măcar un mulţumesc?! De obicei telefoanele din redacţie sună cu reproşuri sau nemulţumiri uneori şi pentru o virgulă greşită, mai puţin pentru a spune un „mulţumesc”, simplu şi sincer.
Mulţumesc pentru lecţie, Grigore Cartianu!
Se spune – şi de m
