Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul republican John McCain, atac dur la Vladimir Putin: eşti prietenul tiranilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 septembrie 2013 ·

Preşedintele Vladimir Putin “nu crede în voi", iar voi meritaţi ceva mai bun, susţine senatorul american John McCain, adresându-se ruşilor, într-un articol virulent publicat astăzi de ziarul Pravda, în replică la un editorial semnat de liderul de la Kremlin în cotidianul american New York Times. Sursa: Reuters

Fostul candidat republican la Casa Albă din 2008 îi reproşează lui Putin şi anturajului acestuia că au fraudat alegeri, au încarcerat şi omorât opozanţi, au favorizat corupţia şi au distrus reputaţia Rusiei pe scena internaţională. “Nu sunt antirus", mărturiseşte McCain în textul său publicat pe site-ul disponibil în limbile rusă, engleză, portugheză şi italiană, şi care se prezintă ca fiind cel mai important site rus anglofon după canalul media oficial Russia Today.

Site-ul, care sprijină deschis politica lui Vladimir Putin, nu are nicio legătură cu fostul cotidian al PCUS şi după aceea al Partidului Comunist rus Pravda, ce nu mai apare tipărit decât pentru a fi distribuit ocazional în timpul unor manifestaţii.

“Sunt prorus, mai prorus decât regimul care vă guvernează rău în prezent", adaugă senatorul american. Textul său apare pe site sub titlul “Ruşii merită ceva mai bun decât Putin". John McCain nu şi-a ascuns intenţia de a scrie o replică în presa rusă în urma publicării unui text al lui Vladimir Putin în New York Times săptămâna trecută.

Potrivit senatorului american, guvernul rus ignoră “drepturile inalienabile la viaţă, la libertate şi la căutarea bunăstării". “Preşedintele Putin şi colaboratorii săi nu cred în aceste valori. Ei nu vă respectă demnitatea şi nu acceptă autoritatea voastră asupra lor", le-a mai transmis ruşilor McCain care l-a sprijinit pe preşedintele Barack Obama în iniţiativa sa de a lansa operaţiuni militare împotriva Siriei pentru a pedepsi regimul acuzat că a utilizat arme chimice.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 27 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 52 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 27 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 20 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 27 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°