Tot mai des, nopţile îmi sunt sfâşiate de zgomotul infernal al motorului unei maşini de fiţe, cu care un descreierat face exerciţii de viteză pe Dorobanţi, la doi paşi de timpanele mele şi de nervii mei întinşi. Aceştia din urmă sunt dublaţi de emoţii în zilele când Victoraş este plecat la câte-un film care se termină către miezul nopţii.
Aud bolidul traversând Dorobanţii, la câteva zeci de metri de casă, inima mi se face purice, şi mă rog să nu-mi vină feciorul acasă sub formă de anunţ mortuar... Poftim? Ce anume m-aţi întrebat? A! Dacă nu face nimeni nimic? Ba da, sunt unii care ridică cruci pe marginea arterei, pentru a-şi pomeni nefericitele rude care au avut proasta inspiraţie să treacă strada în timpul unor astfel de demonstraţii de forţă şi tupeu. În rest, nimic. Oricum, povestea se întâmplă târziu în noapte, când probabil poliţia doarme. Sau, poate, e prea ocupată cu primirea ciubucului de la amatorii de raliuri pentru a le trece cu vederea excesele nocturne.
Cei care au studiat fenomenul i-au şi identificat pe vinovaţi: sunt copiii-beizadea. Au împlinit 18 ani, şi tătucu' le-a luat maşină de fiţe, cu multe zerouri în coadă şi cu mireasmă de delincvenţă. De ce mă iau de ei? Doar nu fac nimic rău: apasă ceva mai tare pe acceleraţie, pentru a-şi impresiona iubita din noaptea respectivă! Nu trebuie decât să ne ferim din calea lor! De fapt, nici nu e greu: ne avertizează sonor, cale de-o poştă! şi, la urma-urmei, ce să căutăm noi pe străzi după miezul nopţii? Doar avem serviciu a doua zi, copii acasă, treburi mai importante la care să ne gândim şi pe care să le facem în loc să umblăm teleleu pe străzi, încurcându-le lor joaca!
Supliciul se întâmplă pe Dorobanţi (dar am auzit că şi alte cartiere se plâng) aproape zilnic (de fapt, nocturn!), mai cu seamă la finalurile de săptămână. Reprizele de raliu sunt încadr
