Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţia MAE după ce ministrul francez de Interne a declarat că România rămâne la uşa Schengen

Publicat in Gandul, joi 19 septembrie 2013 ·

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a explicat pentru gândul că România contează „întru totul” pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Schengen. Reacţia vine după ce ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a spus joi la un post de radio că deschiderea spaţiului Schengen pentru ţara noastră şi Bulgaria „nu este pe ordinea de zi", declarându-se „mai mult decât rezervat”, în legătură cu această posibilitate. Ministerul condus de Titus Corlăţean sugerează, însă, că aceste declaraţii sunt unele politice, înscrise într-o logică naţională.

„Dincolo de dezbaterile politice interne din Franţa, care au logica şi justificarea lor naţională, contăm întru totul pe sprijinul autorităţilor franceze pentru aderarea României la Spaţiul Schengen şi suntem încrezători că declaraţiile de susţinere ale premierului Ayrault, ancorate în Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, reprezintă fundamentul sprijinului Franţei pentru îndeplinirea obiectivului aderării României la Spaţiul Schengen”, a declarat MAE pentru gândul.

Întrebată dacă ministrul Titus Corlăţean rămâne la fel de încrezător că se va lua o decizie privind aderarea noastră la Schengen la Consiliul JAI de la finele anului precum era în luna iunie, invitat la Gândul LIVE, diplomaţia română a amintit declaraţiile premierului francez, Jean-Marc Ayrault, din luna iulie, când a fost în vizită oficială la Bucureşti: „Ministrul Afacerilor Externe a salutat poziţia şi declaraţiile referitoare la cooperarea bilaterală dintre România şi Franţa, precum şi la aderarea României la Spaţiul Schengen exprimate cu ocazia vizitei la Bucureşti a primului-ministru francez, Jean-Marc Ayrault. Astfel, Premierul francez a exprimat satisfacţie faţă de nivelul actual al cooperării bilaterale, reflectat în Foaia de Parcurs a Parteneriatului Strategic şi a transmis, de o manieră clară, sprijinul pentru soluţia aderării ţării no

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°