Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Iaşi: În locul teilor nu vor fi plantaţi copaci înalţi. A fost amenajat pietonal pentru spectacole

Publicat in Mediafax, joi 19 septembrie 2013 ·

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a afirmat, joi, că există ieşeni care blamează tot ce se petrece în oraş, el afirmând că nu vor fi replantaţi copaci înalţi în centrul municipiului în locul teilor tăiaţi la începutul anului întrucât a fost un amenajat un pietonal unde vor avea loc spectacole.

Gheorghe Nichita a spus, într-o conferinţă de presă, că zona centrală a oraşului va rămâne pietonal şi că primăria nu va replanta copaci înalţi în locul teilor tăiaţi de autorităţi la începutul acestui an.

"Avem ieşeni care blamează tot ce se petrece în oraş. Să meargă la Sibiu să vadă ce frumos e acolo, în Piaţa Mare. Şi la Sibiu a fost scandal, oamenii au spus că nu e verdeaţă. Primăria Sibiu câştigă bani. Sunt firme specializate care închiriază piaţa de luni până duminică", a afirmat Gheorghe Nichita.

El a precizat că vrea ca şi la Iaşi să se întâmple la fel, pe pietonalul amenajat în acest an în centrul municipiului.

"Întotdeauna există inerţie la schimbarea la nou. Trebuie să modernizăm acest oraş, trebuie să creăm evenimente. Nu se pot plata copaci înalţi pe pietonal. Vom deschide acolo stagiunea de toamnă a Operei din Iaşi. Cum mai văd spectatorii dacă plantăm copaci?”, a spus Gheorghe Nichita.

El mai spune că "există unii prin Iaşi care protestează şi vor să fie societatea civilă, în timp ce alţi ieşeni sunt manipulaţi".

Mai mulţi tei au fost aşezaţi, duminică, în faţa primăriei Iaşi, în ghivece, iar unul dintre arbori a fost plantat în pământ, acţiunea fiind iniţiată de Partidul Ecologist Român.

La câteva zeci de minute după acţiunea PER, angajaţii municipalităţii au ridicat ghivecele, liderul ecologiştilor ieşeni, Constantin Pâslaru, susţinând că a încercat să se opună, dar că ar fi fost agresat fizic şi verbal.

Peste 70 de tei având o vechime de zeci de ani au fost tăiaţi la începutul anului pe bulevardul Ştefan

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 5 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°