Stephen Hawking a declarat că susține dreptul oamenilor bolnavi și aflați în stadii terminale de a alege să nu mai sufere și de a opta astfel pentru sinucidere asistată.
Astrofizicianul în vârstă de 71 de ani, care este țintuit într-un scaun cu rotile încă de la vârsta de 21 de ani, când a fost diagnosticat cu o maladie incurabilă care i-a afectat sistemul nervos, este celebru pentru studiile sale de fizică teoretică asupra originilor Universului și ale găurilor negre, dar și pentru cartea “A Brief History of Time”. Într-un mesaj transmis cu ocazia lansării unui documentar despre viața sa, lansare ce va avea loc în cursul acestei săptămâni, Hawking a precizat că susține dreptul fiecărui om bolnav incurabil să moară, doar dacă el alege această soluție pentru a scăpa de chinuri.
El a reamintit că la un moment dat a fost grav bolnav de pneumonie și era menținut în viață cu ajutorul aparatelor, iar soției sale i s-a oferit posibilitatea de a-l deconecta de la aparate, o soluție cu care însă el nu ar fi fost de acord. “Cred că acei oameni bolnavi incurabil în stadii terminale, care trec prin dureri îngrozitoare, ar trebui să aibă dreptul de a-și pune capăt zilelor, iar cei care îi ajută să facă acest lucru nu trebuie să fie puși sub acuzare”, a declarat cercetătorul, potrivit Agerpres. “Desigur însă că trebuie să existe niște mijloace prin care să poată exista certitudinea că respectiva persoană chiar dorește să moară și nu este presată de altcineva să facă acest lucru. De asemenea o astfel de decizie nu trebuie să poată fi luată fără a fi adusă la cunoștință și fără a se obține consimțământul respectivei persoane, așa cum era să se întâmple în cazul meu”, a susținut acesta.
Sinuciderea asistată este ilegală în Marea Birtanie, iar disputa privind oportunitatea legalizării ei pentru oamenii bolnavi ale căror vieți au devenit insuportabile din cauza dure