Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în cazul unor declaraţii făcute de purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 în dosarul jurnalistei violate, după ce acesta a comunicat presei numele victimei, a declarat joi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea.
Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare a precizat că se fac verificări prealabile pentru a se stabili dacă se conturează indiciile comiterii vreunei abateri disciplinare sau ale încălcării standardelor de conduită înscrise în Codul deontologic al procurorilor şi judecătorilor.
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a declarat, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, că Inspecţia Judiciară va face verificări în acest caz şi va prezenta concluziile cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare.
“Urmează ca Inspecţia Judiciară să facă verificări prealabile şi să urmeze procedura instituită în această materie, şi să-şi prezinte concluziile dacă există sau nu indicii în legătură cu săvârşirea unei abateri disciplinare”, a spus Niţu, întrebat dacă IJ verifică unele declaraţii făcute de un procuror de la Judecătoria Sectorului 1 în cazul jurnalistei violate.
Ninel Mogoşeanu, bărbatul suspectat că în 10 septembrie a violat o jurnalistă, în zona Lacului Floreasca din Capitală, a fost arestat pentru 29 de zile, în 17 septembrie, de Judecătoria Sectorului 1, decizia nefiind definitivă.
Bărbatul a fost prins în seara zilei de 16 septembrie, după ce a încercat să o violeze pe secretara unei universităţi din Bucureşti. Acesta a fost ridicat de poliţiştii Secţiei 5 din apropierea locuinţei sale. Poliţia Capitalei a precizat că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, cunoscut cu antecedente penale, este suspectat că a acostat-o pe tânără în 10 septembrie, în zona Dorobanţi – Perla, şi i-ar fi cerut să-l