Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL cere "insistent" premierului demiterea lui Barbu. Vezi de ce!

Publicat in Romania Libera, joi 19 septembrie 2013 ·

PDL cere insistent premierului Victor Ponta demiterea de urgenţă a ministrului Culturii Daniel Barbu pe motiv că acesta "dă dovadă de lipsă de respect faţă de cultură" şi a promovat hotărârea privind fuziunea instituţiilor de spectacol, a declarat joi, vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru, conform Mediafax.

"PDL cere în mod insistent premierului Victor Ponta demiterea de urgenţă a ministrului Culturii Daniel Barbu", a precizat, într-o conferinţă de presă, Radu F. Alexandru.

El a spus că niciunul dintre cei 17 miniştri ai Culturii de până acum nu a dovedit o asemenea lipsă de cunoaştere a instituţiilor culturale, lipsă de respect faţă de cultură, faţă de oamenii de cultură.

Radu F. Alexandru a spus că ultima hotărâre publicată pe siteul Ministerului Culturii vizează fuziunea prin absorbţie a instituţiilor de spectacol.

"Este un atentat de o gravitate maximă împotriva unor instituţii de spectacole cu o personalitate bine definită şi cu merite incontestabile", a apreciat liderul PDL.

El a spus că în realitate modelul pe care îl are Daniel Barbu este Nicolae Ceauşescu, care înainte de '89 a avut iniţiativa de a comasa toate instituţiile de spectacol.

Radu F. Alexandru a spus că Daniel Barbu încearcă astfel să realizeze economii la bugetul de stat lovind în instituţiile de spectacol.

Liderul PDL a mai spus că Daniel Barbu a fost singurul care s-a pronunţat în favoarea proiectului Roşia Montană, deşi forul Academiei s-a declarat împotrivă din cauza gravelor perturbări şi distrugeri a unor mărturii de valoare imensă.

"Pentru toate aceste motive, PDL cere premierului demiterea de urgenţă a ministrului Culturii, Daniel Barbu, înainte să ajungem să înţelegem că ministrul Culturii face parte din categoria acelora care atunci când aud de cultură sunt gata să scoată pistolul", a mai spus Radu F. Alexandru.

Teatrul de Operetă "Ion Dac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 56 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 57 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°