Mă adresez redacţiei revistei Observator cultural, pentru publicarea acestui „drept la replică“, după ce, trimis iniţial săptămînalului România literară, n-am primit nici un răspuns. Un prieten bucureştean, cititor alRomâniei literare, îmi semnalează că editorialul publicat în numărul 35 (30 august-5 septembrie 2013) al revistei, semnat de Nicolae Manolescu şi intitulat Tot despre „noua“ critică de direcţie – care poate fi citit, de cîteva zile, şi în varianta on-line – , mă desemnează, într-un pasaj voit denigrator, drept „marxistul lukácsian, devenit heideggerian după ce a emigrat“. Cei care cunosc activitatea mea filozofică şi didactică în Occident, unde am exercitat timp de aproape trei decenii funcţia de director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, vor surîde în faţa unei mistificări atît de flagrante a realităţii. Afirmatia că aş fi „devenit heideggerian“, renegîndu-mi orientarea anterioară lukácsiană, este o afabulaţie tendenţioasă, care arată că autorul ei nu mai are nici un scrupul în tentativa de a sugera că aş fi un soi de oportunist, care-şi schimbă convingerile filozofice după împrejurări.
Fidelitatea faţă de gîndirea estetică si filozoficà a lui Lukács străbate totalitatea scrierilor pe care le-am consacrat, în ţară şi în Occident, operei lui (în primul rînd, cele două cărţi, Georges Lukács. Etapes de sa pensée esthétique, apărută la Paris la Editura Le Sycomore, în 1980, şi în traducere portughezà la São Paulo în Brazilia, în 2010, şi Lukács. La rinascita dell’ontologia, apărută la Roma la Editori Riuniti în 1986), după cum ansamblul studiilor şi articolelor pe care leam dedicat lui Heidegger, în cărţi şi reviste din diferite ţări occidentale, este inspirat fără excepţie de o critică radicală a fundamentelor gîndirii lui şi a aplicaţiilor ei politice.
Un singur exemplu elocvent: eseul intitu