Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac la Djokovici » După ce i-a făcut plicticoşi pe jucători de top, Ernests Gulbis loveşte din nou

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 septembrie 2013 ·

Letonul care se află pe locul 36 în lume a spus despre liderul mondial că succesul l-a schimbat.

Ernests Gulbis are trei titluri în palmares, a urcat cel mai sus pînă pe locul 21 în lume, dar este mai cunoscut pentru declaraţiile sale despre lumea tenisului. În luna mai, la Roma, el l-a provocat verbal pe Nadal şi i-a numit pe jucătorii de Top plicticoşi.

"Toată lumea se poartă la fel, toţi sînt la fel. Nu vreau să fiu ca ei, vreau să fiu diferit! Jucătorii de sus sînt maşini de făcut bani, dacă spun ceva aiurea ar putea pierde contracte, sponsori şi se tem de acest lucru. Federer a început să se poarte ca un gentleman elveţian şi acum trebuie să continue să se poarte aşa, pentru că altfel lumea nu ar mai înţelege nimic. Nu-mi place cînd oamenii ating succesul şi încep să se poarte diferit", a spus Gulbis într-un interviu acordat unui radio.

Cunoştinţe vechi

Este şi cazul lui Novak Djokovici, cel puţin aşa susţine letonul. El şi sîrbul se ştiu din vremea junioratului, cînd au împărţit o cameră la o academie de tenis din Munchen.

"Îl ştiu de la doisprezece ani. Îmi aduc aminte că era normal, de treabă, dar după ce a cîştigat primul său trofeu important, privirea din ochii lui s-a schimbat. O simţeai, nu ne-am certat sau ceva, dar n-a mai fost ca în trecut. Mie îmi plac caracterele puternice care rămîn la fel chiar dacă se întîlnesc cu succesul sau cu banii", a subliniat el.

Părerile despre ceilalţi jucători sînt tranşante. "La început, cu siguranţă, Federer a jucat pentru bani, apoi a vrut faimă, a obţinut şi asta şi apoi pentru a jucat pentru recorduri. Acum, că a alunecat în clasament, cred că mai joacă pentru a demonstra că e capabil să revină din nou printre cei mai buni".

Gulbis este cunoscut ca un bad boy al tenisului, după ce în 2009 a fost arestat în Suedia pentru că ar fi solicitat serviciile unei prostituate. A spus c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum o ora
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Fetiţă de 10 ani, în comă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici / Femeia a stropit în locuinţă, dar şi hainele copiilor

News.ro acum 21 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. Medicii spun că starea pacientei s-a ameliorat

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum o ora
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°