Debutul lui Andrei Dósa, Cînd va veni ceea ce este desăvîrșit (2011), impresiona plăcut prin maturitatea de viziune și de compoziţie a primei secţiuni; și neplăcut prin stîngăciile tot mai vizibile din următoarele două, trăgînd în jos volumul și dîndu-i un halou de încropeală. Ca și cum tînărul autor s-ar fi ambiţionat să demonstreze criticilor că poate avea același nivel de-a lungul unei cărţi întregi, American Experience este un pariu de constan - ţă (și omogenitate) cîștigat. Iar prima se obţine, aici, prin montarea și „exploatarea“ celei de-a doua. O experienţă culturală, în sens larg, e văzută de un același receptor pe parcursul derulării ei, de la Prima zi... în America (poemul de deschidere) și pînă la versul „to jfk please“ ce încheie experienţa și cartea. La finalul secţiunii întîi, dintr-un scrupul gospodăresc, poetul face un colaj cu ceea ce a trăit personajul său; iar la sfîrșitul sfîrșitului, un nou colaj adună fragmente scriitoricești despre New York. Spălătorul de vase va lăsa, așadar, tot mai mult loc poetului. Rolul de cobai necăjit al experienţei americane a fost substituit, progresiv, printr-o jubilaţie artistică și conceptuală cu materialul dat.

Din această perspectivă, nu mai contează dacă autorul a fost cu adevărat în America, iar istorisirile făcute de Andrei Dósa în interviuri sînt irelevante. Importantă este experienţa de pe hîrtie, nu cea reală; și poetul putea foarte bine să o imagineze fără să se deplaseze.

Elementul acesta mi se pare important, mai întîi fiindcă prea des se caută echivalenţe între ceea ce poetul trăiește, parcurge, suportă în existenţa cotidiană și ceea ce el scrie într-o carte sau alta. Frecvent se confundă autorul cu personajul (mai ales cînd discursul e la persoana I singular) și i se atribuie unuia ce îi aparţine, de fapt, celuilalt. Elementul devine, din important, decisiv în cazul acestu