Asociația Salvați Dunărea și Delta lansează, vineri, 20 septembrie, proiectul “Parcul Natural Văcărești. O oază în deșertul de beton”.
Potrivit organizatorilor, acțiunea dă startul campaniei de informare și conștientizare asupra necesității înființării Parcului Natural Urban Văcărești. La turul tematic al zonei, la care vor participa 60 de elevi și cadre didactice, vor avea loc trei ateliere educative dedicate ornitologiei, ecologiei și geologiei.
Evenimentul început vineri va continua în ziua următoare cu o acțiune de igienizare a zonei la care vor participa voluntari de la Let’s Do it Romania!, de la Poliția Comunitară sector 4, dar și elevi și membri ai comunității locale. Tot sâmbătă, în prezența ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și a Grupului de inițiativă pentru Parcul Natural Văcărești va fi organizată o conferință de presă în care va fi reafirmat sprijinul instituțiilor publice din România pentru înființarea Parcului Natural Urban Văcărești. Conform Agerpres, evenimentul face parte din proiectul “Parcul Natural Văcărești. O oază în deșertul de beton”, dezvoltat în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.
Asociația Salvați Dunărea și Delta lansează, vineri, 20 septembrie, proiectul “Parcul Natural Văcărești. O oază în deșertul de beton”.
Potrivit organizatorilor, acțiunea dă startul campaniei de informare și conștientizare asupra necesității înființării Parcului Natural Urban Văcărești. La turul tematic al zonei, la care vor participa 60 de elevi și cadre didactice, vor avea loc trei ateliere educative dedicate ornitologiei, ecologiei și geologiei.
Evenimentul început vineri va continua în ziua următoare cu o acțiune de igienizare a zonei la care vor participa voluntari de la Let’s Do it Romania!, de la Poliția Comunitară sector 4, da