Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lider al mafiei ruse, prins la Bucureşti

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Liderului unei organizaţii mafiote internaţionale, moldoveanul Ion Guşan, a fost prins, vineri, de poliţişti, informează Digi 24. Clanul pe care îl conduce este echivalentul, în Europa de Sud Est, a Camorrei italiene sau a Clanului Yakuza din Japonia.

30 de membri ai grupării Patron au fost ridicaţi de poliţiştii de frontieră şi mascaţi.

Ivan Guşan (42 de ani) ar fi condus organizaţia Patron, parte a grupării mafiote care a luat fiinţă în 1917 în închisorile din Rusia. Membrii acesteia recrutau deţinuţi pe care, mai apoi, îi transformau în locotenenţi loiali. Doar cei mai duri, cu cele mai mari pedepse intrau în clan. Fiecare individ îşi purta statutul şi poziţia în ierarhia clanului tatuate pe piele.

Liderii grupării au fost încoronaţi la Moscova de confraţii lor în cadrul unei ceremonii aproape mistice. Aşa a ajuns Ivan Guşan unul din cei cinci şefi ai organizaţiei mafiote ruse. Lui i se supuneau membrii clanului din România, Serbia, Moldova şi Ucraina. El a fost acuzat de furt, extorcare de bani şi înfiinţare de organizaţii mafiote ilegale. Rând pe rând, însă, Guşan a scăpat basma curată. Gruparea mafiotă din care ar face parte este suspectată de procurori de crime şi fapte de o cruzime incredibilă. În România, singurul lider din lume rămas liber a fost ridicat însă pentru evaziune fiscală. Contrabanda cu ţigări aducea venituri organizaţiei de milioane de euro anual.

Alături de Ivan Guşan au mai fost reţinuţi şi Constantin Vărzari şi Boris Olan, ambii membrii cunoscuţi ai organizaţiei.

Poliţiştii au confiscat astăzi 11 maşini de lux şi o cantitate enormă de ţigări de contrabandă care aparţineau interlopilor.

Liderului unei organizaţii mafiote internaţionale, moldoveanul Ion Guşan, a fost prins, vineri, de poliţişti, informează Digi 24. Clanul pe care îl conduce este echivalentul, în Europa de Sud Est, a Camorrei italiene sa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 3 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°