Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că are în vedere reducerea valorii de impozitare pentru producţia de grâu pentru persoanele care au teren în arendă, de la 0,9 lei/kg la 0,6 lei/kg.
Motivul invocat de preşedintele CJ este acela că recoltatorii reclamă faptul că producţia de grâu a fost foarte mare anul acesta şi că preţul grâului este cu mult mai mic decât se preconizase în 2012.
Cătălin Nechifor a spus, într-o conferinţă de presă, că, printr-o hotărâre, CJ Suceava a stabilit nivelul de preţuri care reglementează plata în natură a arendaşilor către proprietarii terenului agricol şi că acesta este de 0,9 lei/kg.
El a arătat însă că, în acest an, producţia a fost peste aşteptări, iar preţul la produs este mai mic, de 0,6 lei/kg.
Nechifor a spus că diferenţa între preţul actual de vânzare şi cel estimat prin hotărârea CJ este de 50% şi că a decis reaşezarea preţului reglementat, ceea ce va determina şi diminuarea impozitului datorat statului.
„Valoarea de impozitare scade la 0,6 lei/kg de la 0,9 lei/kg”, a explicat preşedintele CJ Suceava care a menţionat că un stat social are obligaţia să regleze valoarea impozitării în funcţie de condiţiile de piaţă.