Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urarea Elenei Udrea pentru Ponta: „Să aibă parte de a doua şansă în politică, pentru că pe aceasta a ratat-o“

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea i-a urat premierului, cu ocazia zilei de naştere, „La mulţi ani“ şi, totodată, să aibă parte de a doua şansă în politică. De asemenea, Udrea l-a criticat dur pe Victor Ponta pe blogul personal, acuzându-l de creşterea şomajului în rândul tinerilor.

"La mulţi ani îi doresc, ca reprezentant al aceeaşi generaţii, să aibă parte de o a doua şansă în politică, pentru că pe aceasta a ratat-o!“, a precizat Udrea.

Chiar de ziua lui, Elena Udrea l-a atacat pe premier într-o postare pe blogul personal.Aceasta a scris că la mai bine de un an distanţă de la instalarea în funcţie a premierului Victor Ponta, imaginea nu este nicidecum cea de progres: „Din contră, există o perspectivă a dezastrului sigur către care ne duce prim-ministrul Ponta şi echipa sa de miniştri incompetenţi. Pentru asta, nu trebuie să mă credeţi pe mine, ci să analizaţi cifrele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică“.

Udrea aminteşte că „oamenii pe care Ponta i-a pus în fruntea INS recunosc că şomajul în România a crescut într-un an de guvernare USL de la 6,9% la 7,5%“. „Când mergem în zona concretului, cifrele sunt şi mai negative: 758.000 de români nu au un loc de muncă. De notat că, la sfârşitul lui aprilie 2012, cu câteva zile înainte de căderea Guvernului Ungureanu, în această situaţie se aflau 712.000 de români. Deci, Ponta a generat 46.000 de şomeri în plus“, a scris Elena Udrea.

În continuare, deputatul PDL mai precizează că este convinsă că apărătorii actualilor guvernanţi vor aminti de faptul că Guvernul PDL trebuia să facă mai mult şi că ar fi trebuit să ofere o alternativă. „Ei bine, oricât ar părea de ciudat, am făcut mai mult şi avem şi soluţia: investiţii care să creeze locuri de muncă. Concret, în anul 2011, am alocat pentru investiţii 36,1 miliarde de lei (6,6% din PIB şi 17,5% din buget) – am fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 46 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°