Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de mii nu sunt de ajuns! Lista echipelor care îl vor s-a mărit, Bourceanu joacă tare. Ce îi cere lui Becali pentru noul contract

Publicat in Pro Sport, vineri 20 septembrie 2013 ·

Bourceanu va refuza oferta lui Becali, care îi oferă 15.000 de euro salariu pe lună şi 500.000 de euro la semnătură pentru prelungirea contractului. Vrea să fie printre cei mai bine plătiţi la Steaua

Mijlocaşul de 28 de ani nu este mulţumit cu noul contract pe care i l-a propus Gigi Becali şi doreşte cel puţin 250.000 de euro anual

Venit în iulie 2011 la Steaua, fotbalistul are un salariu lunar de 10.000 de euro

„Bourceanu a fost un nebun! Ştiam cu toţii că o să alerge foarte mult, dar nu ne-am aşteptat să o facă atât de mult! E un jucător extraordinar, acoperă foarte bine toate zonele din teren”, a spus Boateng imediat după victoria reuşită de Schalke. Şi nu e singurul care l-a remarcat pe căpitanul de 28 de ani din Ghencea. Rând pe rând, mai multe formaţii din Vest, printre care Fiorentina, Bologna sau Sttutgart, s-au interesat de serviciile mijlocaşului.

Evoluţia incredibilă pe care o traversează Bourceanu l-a încântat chiar şi pe patronul Gigi Becali, care din închisoare a ordonat: „Îi dau 500.000 de euro la semnătură şi 15.000 de euro pe lună! Să rămână la Steaua, nu pleacă nicăieri”, a sunat mesajul latifundiarului. Doar că mutările din ultima vreme pe care formaţia bucureşteană le-a făcut îl pun serios pe gânduri pe Alex Bourceanu: „Cum să îmi prelungesc eu contractul cu Steaua pentru 15.000 de euro lunar, când Varela, Kapetanos sau Piovaccari câştigă peste 20.000 de euro pe lună”, le-ar fi spus fotbalistul unor apropiaţi.

Şi din străinătate poate primi aceeaşi sumă la semnătură

Se pare că oficialii roş-albaştri au aflat de nemulţumirea lui Alexandru Bourceanu, însă acest inconvenient nu a ajuns încă la urechile lui Gigi Becali. Dacă Steaua nu îi va oferi cel puţin 250.000 de euro anual, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara va semna în iarnă cu orice altă echipă din străinătate. „La forma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 56 minute
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 18 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°