Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstrul de la catedră. O profesoară de muzică îşi îmbăta elevii şi apoi făcea sex cu ei

Publicat in Romania TV, vineri 20 septembrie 2013 ·

O profesoară de muzică din oraşul englez Exmouth a fost condamnată la 30 de luni de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de faptul că a făcut sex cu doi elevi de-ai săi, în vârstă de 16 ani.

O profesoară de muzică, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare fiind găsită vinovată de faptul că a făcut sex cu doi copii de 16 ani, după ce i-a îmbătat. Jennifer Philp-Parsons, din oraşul englez Exmouth i-a invitat pe cei doi la o petrecere în casa ei şi a făcut sex cu unul dintre aceştia în timp ce soţul său dormea la etaj.

Cu toate acesteia, soţul femeii şi cei trei copii au susţinut-o pe aceasta în instanţă şi chiar au scris o scrisoare în sprijinul ei, pe care i-au înmânat-o judecătorului. Judecătorul a calificat însă faptele profesoarei de muzică drept un "adulter sordid".

Jennifer Philp-Parsons era profesoara favorită a elevilor. După ce le-a câştigat încrederea, ea a început să organizeze petreceri acasă, unde îi invita pe copii şi le dădea alcool.

Instanţa a concluzionat că primul act sexual cu un minor s-a consumat în luna mai a acestui an, după câteva săptămâni întâmplarea repetându-se cu alt băiat.

"Astfel de lucruri nu se întâmplă peste noapte, nu după 18 ani de căsnicie, trei copii şi un deceniu de profesorat. Ea întâmpina dificultăţi în cuplu, se simţea singură şi izolată acasă. A început să caute prietenie şi sprijin la elevii săi, ceea ce întra-adevăr a fost o prostie", a spus în apărarea sa avocatul Richard Crabb.

Totuşi, Jennifer Philp-Parsons a primit o pedeapsă cu închisoarea de 30 de luni şi a fost obligată să semneze în registrul infractorilor sexuali înregistraţi pe termen nelimitat.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 14 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 41 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 18 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 26 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 18 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°