Cei opt legionari care l-au asasinat pe şeful Guvernului în urmă cu 74 de ani, pe 21 septembrie 1939, şi care au luat cu asalt sediul Societăţii Române de Radiodifuziune pentru a face public atentatul lor, au fost reţinuţi de angajaţii instituţiei. Câţiva dintre aceştia au povestit, în ziarele vremii, cum i-au înfruntat pe simpatizanţii „Mişcării Legionare“.
Joi, 21 septembrie 1939. În mijlocul zilei, premierul Armand Călinescu pleacă de la Ministerul Apărării spre casă, însoţit de un agentul său, Radu Androne, şi de şoferul maşinii. La intersecţia Bulevardului Carol al II-lea (n.r. – azi Bulevardul Regina Elisabeta) cu strada Ştirbei Vodă, maşina sa este blocată în faţă de o căruţă, iar din spate este lovită de un alt automobil. Îmbrăcat în costum, deschis la culoare, premierul coboară din maşină, să vadă ce se întâmplă. Face câţiva paşi, dar este împuşcat fără tăgadă de atentatorii aflaţi în maşina din spate. Un comando de opt legionari îl pune la pământ pe Preşedintele Consiliului de Miniştri cu 20 de gloanţe. Agentul său este şi el asasinat. Şoferul, deşi rănit, reuşeşte să fugă.
Moartea premierului este, în curând, anunţată la radio de legionarii înşişi. Imediat după atentat, aceştia intră în Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, întrerup emisiunea şi anunţă la microfon: „Prim-ministrul, Armand Călinescu, a fost asasinat“.
Cei opt, tineri studenţi la facultăţile Politehnica şi Drept din Bucureşti, plătesc însă repede şi cu aceeaşi monedă pentru isprava lor. Sunt „prinşi“ de oamenii aflaţi în instituţie, arestaţi de autorităţi şi, după câteva ore, executaţi prin împuşcare chiar în locul unde îl omorâseră pe Armand Călinescu. Trupurile lor sunt lăsate în centrul Capitalei trei zile, ca lumea să le vadă, iar lângă ele este pusă o pancartă. Pe ea scria: „Aceasta va fi de aici înainte soarta asasinilor trădători de ţară“.
La Radio
