Atunci când spui numele ei, te gândeşti automat la ştiri. De aproape zece ani, Lavinia Petrea face parte din echipa PRO TV şi până acum a fost întotdeauna în mijlocul evenimentelor.
De curând, Lavinia a fost nominalizată la premiile Emmy pentru campania "România sub nămeţi", iar la 1 octombrie vor fi anunţaţi câştigătorii. Click! TV a stat de vorbă cu frumoasa prezentatoare şi a aflat cum arată viaţa ei, dincolo de micul ecran.
Lavinia, împlineşti în curând zece ani de când lucrezi în PRO TV. Cum a fost această perioadă pentru tine?
Am crescut frumos şi firesc. Am învăţat că nu trebuie să mă transform în ceva ce nu sunt sau să renunţ la principiile mele ca să supravieţuiesc făcând această meserie, uneori dură şi ingrată. Am învăţat să preţuiesc ce am.
Cum te simţi la pupitrul ştirilor matinale?
Îmi doream să ajung la pupitrul ştirilor şi mă bucur că acest lucru s-a întâmplat. A venit firesc, după mulţi ani în care am învăţat şi m-am format ca jurnalist. Mă trezesc între 04.00 şi 04.15. Îmi fac cafea, mănânc ceva, citesc presa şi apoi plec.
Spuneai că la ora cinci eşti deja cu zâmbetul pe buze. Cum arată o zi întreagă din viaţa ta?
În săptămâna în care prezint dimineaţa, am un program mult mai ordonat şi mai mult timp liber pentru mine. După ştiri sunt liberă. Am timp să citesc, să fac mişcare, să mă plimb în miezul zilei pe străzile Bucureştiului... În săptămâna în care sunt corespondent stau toată ziua la redacţie şi pe teren. Mă alimentez cu adrenalină şi sunt în acel ritm în care am fost nouă ani din viaţă.
La pupitrul Ştirilor PRO TV de la ora 07.00
Apropo de munca de teren. Eşti nominalizată la premiile Emmy pentru campania "România sub zăpadă". Cum ai primit această veste?
M-am bucurat enorm. Atât eu, cât şi întreaga echipă a Ştirilor PRO TV abordăm cu seriozitate reportajele pe care le f