Cele trei saptamani de proteste din Bucuresti si alte mari orase ale Romaniei au revitalizat viata politica.

Este poate primul si cel mai important castig de pana acum. Ii obliga pe politicieni sa gandeasca inainte de a vorbi, sa fie atenti la mesajele pe care le emit in spatiul public si sa nu uite cat de fragil le este astazi statutul pe care il ocupa. In ciuda unui vot masiv primit din partea cetatenilor si a majoritatii de aproape 70% din Parlament. Victor Ponta trebuie sa aiba ceva emotii la gandul ca oricand 10-20 de mii oameni ar putea sa-i strige intr-un singur glas demisia.

Din cauza asta proiectul Rosia Montana pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului a fost conceput in bataie de joc la adresa statului si intereselor nationale: Victor Ponta s-a bazat pe majoritatea uriasa a USL si pe docilitatea interesata a liberalilor si a lui Crin Antonescu.

Cum a fost lasat in offside de parteneri dupa ce piata a inceput sa duduie, premierul isi cauta acum mult mai discret armele cu care sa isi sustina ideea pana in ziua votului. Are dintr-o data doua lucruri pe care nu trebuie sa le scape din vedere: unitatea si majoritatea USL si protestele din strada.

In ciuda mesajelor eclectice difuzate de catre protestatari, efectul lor asupra politicienilor ar trebui sa fie resimtit ca un prim cartonas galben, dupa care urmeaza excluderea de pe teren. La cat cinism ii banuiesc a fi capabili, am dubii ca protestele vor reusi sa schimbe cu adevarat ceva in privinta derularii proiectului Rosia Montana si cu atat mai putin in comportamentul guvernantilor. Principala cauza este poate chiar caracterul "apolitic" al protestelor, latura lor exagerat ecologista sau scarba cvasi generala fata de intreaga clasa politica.

Intr-o oarecare masura, cumva ironic, greata miilor de tineri din strada fata de intreaga clasa politica absolv