Recent mi-a fost dat să citesc un material despre un efort considerabil al unor lideri politici aparţinând celei mai importante comunităţi minoritare din Transilvania în direcţia obţinerii autonomiei etnice. Fără să fi făcut prea multe valuri, demersul trebuie să fi început măcar de un an, de vreme ce acesta a fost însoţit de cel puţin un milion de semnături, ceea ce înseamnă totuşi o acţiune concertată în întreaga Transilvanie. Semnăturile erau necesare pentru iniţierea unui act legislativ în vederea obţinerii autonomiei. Documentul a fost adresat Comisiei Europene. Răspunsul acesteia, adresat probabil celui care l-a înaintat, de vreme ce pe document apărea Hunor Kelemen, este cât se poate de clar: fără autonomie pe criterii etnice în Transilvania sau oriunde în Uniunea Europeană. Datat 13.09.2013, răspunsul nu lasă niciun fel de echivoc. Invocând diverse acte şi normative europene Comisia Europeană specifică foarte clar că în Uniunea Europeană sunt posibile o multitudine de autonomii, mai puţin cele pe criterii etnice, întrucât noua construcţie europeană doreşte să înlăture orice idee de segregare având la bază criteriul etnic. În caz contrar, ar fi afectate însuşi fundamentele Uniunii Europene. Răspunsul trebuie să fi supărat foarte tare pe iniţiatori, de vreme ce reprezintă eşecul unei noi încercări de autonomie iniţiat de unii lideri politici maghiari din Transilvania. Această încercare este doar ultima dintr-o serie începută imediat după Primul Război Mondial, când elita politică interbelică a comunităţii a demarat o sumedenie de acţiuni şi plângeri adresate diverselor foruri internaţionale în care atrăgeau atenţia asupra faptului că minoritatea maghiară era „lichidată" în Transilvania şi, în consecinţă, trebuia protejată, eventual în cadrul autonomiei, dacă nu prin intrarea în cadrele Ungariei. Cel mai vizibil moment din acest punct de vedere din anii respecti