Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Intel vrea să creeze robotul „de casă“. Îl comanzi, îl produci şi apoi îl „înveţi“ tot ceea ce ar trebui să ştie

Publicat in Adevarul, duminică 22 septembrie 2013 ·

Un futurolog al Intel a venit cu o idee interesantă pentru 2014. El susţine că oamenii îşi vor putea comanda un robot acasă, şi-l vor putea face singuri şi apoi îl vor învăţa ce vor ei.

Să ai un robot e o treabă interesantă la orice vârstă, mai ales atunci când poţi învăţa robotul să facă ceva nou în fiecare zi, nu doar să repete aceleaşi cuvinte sau mişcări. Brian Johnson, futurolog Intel, a venit cu ideea lui „Jimmy“, un robot pe care orice om şi-l poate comanda acasă, îl creează după schiţe folosind o imprimantă 3D şi apoi îl programează după bunul plac, scrie AllThingsD.

Modelul pe care l-a prezentat la o conferinţă din New York (vezi poza) este nefuncţional. Modelul final, cel pe care oamenii şi-l vor putea comanda, va fi însă cât se poate de funcţional şi se va putea conecta cu aplicaţii de Android şi iOS pentru a-i da utilizatorului mai multă flexibilitate în control. Costul total al unui astfel de robot ar fi de 1.000 de dolari, iar până în mai anul viitor ar trebui să fie gata.

În viitor, reprezentantul Intel speră să reducă preţul până la sub 500 de dolari. Robotul Jimmy a fost supranumit „robotul secolului 21“, iar dacă în vara anului viitor va fi gata, atunci se prea poate să fie „robotul de companie“ al secolului 21. Mai multe detalii sunt disponibile în videoclipul de mai jos din prezentarea susţinută de Johnson la New York.

Hai să discutăm şi pe Facebook la „Tech Adevărul“

More from #makerfaire! Jimmy @21CRobot is getting really popular #21centuryrobotpic.twitter.com/LHpnNklYcm — Brian David Johnson (@IntelFuturist) September 21, 2013

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 4 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 7 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°