Aniversarea a 150 de ani de la punerea în funcţiune a primei căi ferate montane de pe teritoriul actual al României a fost marcată printr-o serie de manifestări reunite în cadrul proiectului „Bucuria societăţii civile exprimată la a 150-a aniversare a Căii Ferate Montane Oraviţa - Anina”.
Activităţile au debutat la Teatrul Mihai Eminescu din Oraviţa, cu vizionarea unei expoziţii de fotografii, aparţinându-i lui Andrei Berinde, dar şi a unui stand de lucrări de istorie feroviară. A urmat apoi o sesiune de comunicări despre „Calea Ferată Oraviţa - Anina”. „Fotografiile ilustrează imagini de pe calea ferată Oraviţa - Anina, scanări după documente care arată trenurile anilor 30 - 40, sunt şi fotografii cu prima locomotivă care a circulat pe această rută, dar şi poze cu gări monumentale din România, multe din ele, din păcate, dispărute astăzi”, a afirmat pentru Agerpres Andrei Berinde. A urmat o întâlnire de suflet între generaţiile de feroviari din Oraviţa, precum şi cu audierea „Imnului Semeringului Bănăţean”, compus de cantautorul Cristian Buică. „E un moment foarte important pentru noi, e un moment de suflet. Vorbim despre cea mai veche cale ferată din România şi trebuie să facem tot ce e posibil, în perioada următoare, prin toate pârghiile pe care le avem, ca această cale ferată să se menţină, iar circulaţia pe ea să se desfăşoare în condiţii normale”, a precizat Mircea Benec, directorul regional al CN CFR Timişoara.
Manifestările dedicate celor 150 de ani de la punerea în funcţiune a primei căi ferate montane din România au continuat şi pe parcursul întregi zile de sâmbătă, începând în Gara Oraviţa, prima gară de pe teritoriul actual al României. A avut loc programată o vizită la Depoul de Locomotive Oraviţa, primul depou din România şi vizitarea unei locomotive cu abur din seria 50.000, pe care ceferiştii orăviţeni au botezat-o Neagra, după care a avut