Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu, care a murit, luni, la vârsta de 80 de ani, a fost realizatorul mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului românesc, scrie Mediafax, care a realizat o scută trecere în revistă a celor mai importante producţii cinematografice ale sale.
În "Păcală se întoarce", tipologia politicianului oportunist este intrepretată chiar de maestrul Geo Saizescu.
El a fost realizatorul unor savuroase comedii, precum "Păcală", "Un surâs în plină vară", "Astă seară dansăm în familie" şi "Secretul lui Bachus".
Dintre cele peste 25 de filme de lungmetraj pe care le-a facut, regizorul mărturisea, într-un interviu, că a ramas legat de "Păcală", cu care a strâns peste 15 milioane de spectatori, în cinematografe. De aceea s-a gândit să facă "Păcală se întoarce". Din păcate nu a avut finanţarea necesară ca să filmeze "întregul discurs şi sistem de gândire naţional al lui Păcală", după cum a povestit el, pentru Jurnalul Naţional.
Ultimul film al regizorului Geo Saizescu, "Iubire Elenă", o coproducţie Grecia/ România/ Italia având la bază piesa omonimă scrisă de Kostas Assimakopoulos, a avut premiera în cinematografele româneşti pe 18 mai 2012.
"PĂCALĂ"
"ASTĂ SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE"
"SECRETUL LUI BACHUS"
"IUBIREA ELENĂ"