Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii mizează şi pe Cupa României

Publicat in Impact in Gorj, marți 24 septembrie 2013 ·

Eugen Pârvulescu spune: „Vrem să ajungem în finala Cupei, putem juca cu trofeul pe masă”

Mâine după-amiază, Pandurii va juca pe Stadionul Municipal de la ora 16.00 împotriva Farului Constanţa în 16-imile Cupei României. Un meci dezechilibrat şi în care gorjeni nu au decât varianta calificării mai departe. Este de aşteptat ca antrenorul Cristi Pustai să schimbe mai mulţi jucători, aşa că este de aşteptat ca primul 11 să fie total diferit faţă de cel de la Cluj din etapa cu CFR.

Obiectiv şi în Cupă

Dacă în anii trecuţi, gorjenii tratau Cupa României cu o oarecare rezervare, acum planurile sunt altele. „Nu desconsiderăm deloc Cupa României. Vrem să ajungem cât mai departe, acesta este şi obiectivul. vrem să jucăm finala, să avem ocazia de a juca cu trofeul pe masă”, a declarat Eugen Pârvulescu. Din păcate pentru gorjeni în această toamnă se vor juca şi trei etape de Cupa României, aşa că programul ar deveni şi mai aglomerat. „Vom face faţă, trebuie”, mai completează Pârvulescu.

Pustai schimbă liniile

Meciul cu Farul Constanţa din 16-imile Cupei vine între două etape de Liga 1 destul de importante. Astfel, gorjenii vor să obţină prin campionat o nouă calificare în cupele europene, aşa că privesc cu atenţie Liga 1. Cât despre Cupa României, cel puţin acest meci cu Farul Constanţa este o şansă pentru ca şi rezervele să joace. Este de aşteptat ca Pustai să schimbe toată echipa. Aşa că în poartă ar putea apărea Lazar, în timp ce linia de fund să fie formată din Pleaşcă, Mamele, Rada şi Sipo. Antrenorul pandurilor poate găsi soluţii noi şi pentru linia de mijloc. Acolo ar putea juca Paulinho, Cristea, Distefano şi Ales do Santos, iar în atac să joace Diego Rubio alături de Samshin. Decizia cu privire la lotul cu care va fi abordat meciul cu Farul, echipă de liga a II-a, îi va aparţine lui Crsiti Pustai. Nu trebuie uitat nici faptul că sâmbătă dup

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum o ora
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°