Românul Alexandru Maxim a ajuns, în câteva luni, printre cei mai apreciaţi stranieri ai lui Stuttgart, asta cu toate că a ratat startul actualului sezon. Însă din copilul modest şi foarte bine-crescut n-au rămas decât amintirile. Asta ne spune omul care i-a călăuzit primii paşi în fotbal.

Constantin Pancu i-a fost şi tată, şi antrenor, şi doică. Povestea de succes a lui Maxim începe undeva prin vara lui 1996, când a fost văzut de cine trebuie cum bătea mingea în curtea şcolii. "S-a născut pentru fotbal, un talent nativ. Când era mic, era înnebunit după fotbal, dormea cu mingea în pat. L-am văzut întâmplător într-o dimineaţă, în curtea şcolii, şi imediat l-am luat la Olimpia. Acolo antrenam atunci. Un copil excelent, bun la învăţătură, atent la orice detalii şi foarte respectuos. La mine a stat din clasa I până în a VII-a, i-am fost ca un al doilea tată. Părinţii lui au plecat în Italia când avea cam 14 ani, nişte oameni deosebiţi. Cu toate că ei au lipsit atât timp de lângă copii, Alexandru şi fraţii săi – poliţişti la Piatra Neamţ amândoi - au fost foarte bine educaţi. El a fost întotdeauna un copil mămos", povesteşte, pentru "ring", parcă dintr-o suflare, descoperitorul lui Maxim.

Părinţii lucrează în Italia

Atunci când vine vorba despre prezent, despre cât de des vorbeşte cu copilul său de suflet, aşa cum l-a considerat, lui Constantin Pancu i se opresc parcă vorbele-n gât. "Ţinem legătura sporadic, probabil că are suficient de multe probleme, nu sufăr eu din cauza asta. Pe mine tot aşa mă cheamă, tot cu aceleaşi chestii mă ocup. Cornel Dinu a spus o dată o chestie foarte deşteaptă: «Recunoştinţa la români e o boală grea». N-aştept eu de la Maxim, vai de mine, telefoane sau nu ştiu ce chestii! E treaba lui ce face. Când ne-am despărţit, când era pregătit să-şi ia zborul, i-am dat o iconiţă pe care i-am scris să