Redacţia „Ziarul Văii Jiului” este situată la etajul al doilea. Deseori, suntem vizitaţi de persoane în vârstă, care confundă redacţia noastră cu cea a „Steagului Roşu” sau cu sediul Comitetului municipal Petroşani a Partidului Comunist Român. Efortul de a urca scările este resimţit vizibil de octogenarii vizitatori. Care tremură, se sufocă, au palpitaţii, cu greu îşi revin. Când îi vezi prin ce chinuri trec, bănuieşti că doar o mare problemă i-a mânat la un asemenea efort. Unul dintre aceşti vizitatori ai redacţiei ZVJ este de câteva săptămâni dl. Ioan Cotoţ, semnatarul acestei scrisori deschise. Teoretic, orice ziar se află în slujba cititorilor săi. Vorbim nu de timpurile revolute, când ziarele comuniste executau cu sadism orice deraiere de la linia PCR, ci de timpurile mai normale, când există o relativă libertate a presei. Însă, ceea ce trebuie să înţeleagă cititorii, care se transformă în petenţi, este că nu întotdeauna au dreptate în cele reclamate. Dacă le spui aceasta, te taxează imediat, că nu poţi să scrii pentru că te-ai dat cu cutărescu sau cu icsălescu. De parcă înainte de 1989 orice petent îl înjura pe primarul-prim- secretar PCR în „Steagul Roşu”. Am studiat presa comunistă de până în 1989, din Valea Jiului şi nu am văzut vreo scrisoare unde primarul să fie atenţionat, urecheat, înjurat de vreun cititor revoltat. Şi întrucât acum e liber la… primar, unii, care nu au putut critica atunci, vor parcă să-şi ia acum un fel de revanşă în faţa istoriei.
Ieri, dl. Cotoţ ne-a vizitat iar la redacţie, atrăgându-mi atenţia să public scrisoare întocmai cum a fost redactată… Recunosc că m-a enervat tupeul d-lui Cotoţ (săptămâna trecută citisem scrisoarea împreună, arătându-i pasajele unde nu are dreptate, promiţându-i totuşi că o voi publica), însă acum când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că dl. Cotoţ, ca om care a trăit multe…, se temea de ceva.