Comisia specială pentru Roşia Montană cere celor care vor să fie prezenţi sau reprezentaţi la întâlnirea de joi de la Parlament cu membrii Comisiei să se înscrie online. Comisia Parlamentară specială pentru Roşia Montană îşi exprimă, într-un comunicat, "respectul pentru toţi cei care şi-au expus un punct de vedere în legătură cu Proiectul Roşia Montană". Sursa: Facebook, Rosia Montana Unesco Heritage
Preşedintele Comisiei speciale pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, a anunţat, luni, că a devenit operaţional site-ul www.comisiarosiamontana.ro, pe care vor fi postate proiectul de lege şi avizele şi pe care pot fi făcute propuneri de către cei care vor să vină la audieri sau au soluţii.
"În acest spirit, necesitatea de a asigura un dialog obiectiv şi cât mai relevant pentru reprezentarea tuturor opiniilor celor care au ales să demonstreze în stradă, în legătură cu acest proiect, ne obligă să facem un apel ca până joi, 26.09.2013, la orele 12.00, să primim pe site-ul comisiei, www.comisiarosiamontana.ro, înscrieri din partea tuturor celor care vor să fie prezenţi sau reprezentaţi la întâlnirea care va avea loc la ora 18 la Palatul Parlamentului", informează comunicatul Comisiei.
"Comisia Parlamentară nu îşi propune să fie un judecător al legitimităţii opiniilor pro sau contra exprimate în legătură cu Proiectul Roşia Montană, ci un factor de echilibru care după consultarea imparţială a poziţiilor exprimate, să raporteze opiniei publice, cu onestitate, toate deciziile luate", mai scrie Vâlcov.
Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis, săptămâna trecută, ca joi, 26 septembrie, la revenirea de la Roşia Montană să aibă o discuţie şi cu protestarii din Piaţa Universităţii. La momentul deciziei parlamentarii din Comisie menţionau că nu ştiu pe cine să invite, întrucât nu se