Flavius Stoican, 36 de ani, a fost prezentat oficial astăzi în postura de antrenor principal al lui Dinamo. Tehnicianul, care şi-a încheiat cariera de fotbalist în 2008, e la prima experienţă în Liga 1, la fel ca o parte dintre jucătorii "cîinilor".
Ionuţ Negoiţă, principalul finanţator al "alb-roşilor", crede că vîrsta persoanelor implicate la club nu e un dezavantaj, ci poate să devină principalul atu al lui Dinamo.
"Mulţi antrenori tineri s-au remarcat în ultima vreme, ceea ce contrazice impresia generală că un tehnician bun trebuie să fie obligatoriu experimentat. Flavius e cel mai tînăr antrenor, coincidenţă sau nu, eu sunt cel mai tînăr finanţator, avem un lot de jucători foarte tineri, ăsta e avantajul nostru. Poate ne lipseşte experienţa, dar compensăm acest lucru prin atuurile specifice vîrstei. Avem iniţiativă, ambiţie, energie, entuziasm şi putem face o echipă bună", a spus finanţatorul "cîinilor".
Stoican e "Mister", Matei rămîne căpitan
Noul antrenor al lui Dinamo a vorbit astăzi, în premieră, despre schimbările care vor avea loc la echipă în mandatul său. "Vreau să modific starea de spirit, în primul rînd. Ştiu că dacă respecţi, primeşti respect şi cred că îmi voi apropia jucătorii. Nu sunt infatuat, dar nu vreau ca fotbaliştii să-mi spună pe nume. Să mă strige "Mister", sau cum vor ei. Mi-ar plăcea ca băieţii să vină cu drag la antrenamente, să rîdă atunci cînd coboară din maşini. Eu ţin foarte mult la lucrurile astea mărunte, doar aşa putem scoate maximum din meciurile care ne-au rămas. Nu am venit să schimb totul la echipă, mai ales că s-au făcut lucruri bune înaintea mea. Matei e un fotbalist foarte important pentru noi şi va rămîne căpitan", a declarat Stoican.
Flavius Stoican, 36 de ani, a fost prezentat oficial astăzi în postura de antrenor principal al lui Dinamo. Tehnicianul, care şi-a